coscă sf [At: H. I, 236 / Pl: ~sci / E: bg котка, pn kočka] (Reg) Pisică.

coșcă sf [At: CIOCÂRLAN, SĂM. IV, 155 / Pl: ~șci / E: ns cf coșcov] Coajă.

COSCA cf. subst. coscă pl. coscăi. 1. Coscă, R. (Sur VI). 2. Cosco (16 A I 523) eponimul satului Coscouți, v. și CĂSCA 4.

coscă s.f. (reg.) pisică.

coșcă s.f. (reg.) coajă.

cóscă, coști, (coiscă), s.f. (reg.) 1. Zahăr cubic. 2. Piatră mică sau bucată de faianță sau gresie. 3. Zar. 4. Bucată pătrată din aluat. 5. (în var. coiscă) Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte. – Probabil var. a lui coțcă „zar”; sau din magh. kocka „cub”.

coscă, coști, (coiscă), s.f. – (reg.) 1. Zahăr cubic. 2. Piatră mică sau bucată de faianță sau gresie. 3. Zar. 4. Bucată pătrată din aluat (Grai. rom., 2000; Plăiuț). 5. (în var. coiscă) Încăpere foarte mică, unde, de obicei, se închid păsările de curte (Faiciuc, 1998; Dragomirești). – Probabil var. a lui coțcă „zar” (< scr. kocka „zar”); sau din magh. kocka „cub”.