COROIAT, -Ă, coroiați, -te, adj. (Despre ciocul păsărilor, p. ext. despre nasul oamenilor) încovoiat cu vîrful în jos (ca ciocul coroiului), adus. Baba-și întoarse spre ea... nasul coroiat și ochii mititei. SADOVEANU, P. S. 101. E un tînăr scund cu ochii lucitori, cu nasul coroiat. DUNĂREANU, CH. 57. Făceam prima lecție... cu elevul meu, un băiețaș... cu fața lungăreață, cu nasul puțin coroiat. HOGAȘ, DR. II 52. ◊ (Despre oameni) Care are nasul adus. Cel grec mîndru, coroiat, Ce ședea cu domnu-n sfat, Pe Codrean cît l-auzea, La față se-ngălbinea. ALECSANDRI, P. P. 90.