CORNET², cornete, s. n. 1. Bucată de hîrtie răsucită în formă de pîlnie, încare se împachetează articole mărunte de băcănie, de cofetărie etc. Băiatul lui Rișcă i-a adus mamei un cornet cu stafide. STANCU, D. 267. [Bunica] scotea fermecatele daruri dintr-un buzunar pe care-l bănuiați fără fund, căci băga mîna pînă la cot în el și scotea cornete și covrigi. PAS, Z. I 29. Alți trecători... porneau, ținînd cornetul între degete. C. PETRESCU, C. V. 118. ◊ Conținutul unui astfel de pachet. Un cornet de alune. 2. (De obicei determinat prin «acustic») Instrument în formă de pîlnie, care intensifică vibrațiile sonore și de care se servesc persoanele cu auzul slab. 3.(Determinat prin «nazal») Fiecare dintre cele șase lame osoase în formă de cornet (1), situate cîte trei într-o nară.