3 definiții pentru corleț

corléț, V. cocleț.

cocléț sn [At: ȘEZ. VIII, 147 / V: cotléț smn, ~éte, cotléte, cotlét, cogléte, codl~ sm, corl~ smn, corléte, corlétiu, cotléj sm / Pl: ~i și (mai rar) ~e/ E: nct] 1 Parte a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. 2 (Pan; îf coclete) Ochiuri ale împletiturii de la ciorapi. 3 (Pex) Împletitură la ciorap. 4 (Pex; îf corleț) Scândură pe care se fac ițele. 5 Lemn ce se pune peste cârpa cu caș. 6 (Îf corlete) Frământător pe care se pune covata, când se face pâine. 7 (Îf coclete) Înveliș verde al alunelor. 8 (Îf coclete) Clanță. 9 (Îf corleț) Genunchi dinapoi al calului. 10 (Pre; îf corleț, codleț) Piele îngroșată a cailor sub genunchiul dinainte Si: castană. 11 (Îf cocleți) Parte a căruței nedefinită mai de aproape. 12 Cotor de măr. 13 Ciorchine de strugure.

cocléț m. (var. din gogleț, goglează). Fir drept care are un laț pin care trec firele urzeliĭ și care, unindu-se cu alte fire, formează ița. Greșeală la năvădit cînd firu trece pintre iță și spată și formează ochĭurĭ (nodurĭ, inele). Fig. A căuta cuĭva coclețĭ, a căuta nod în papură, a-ĭ căuta defecte. – În Trans. cocleț, corleț și cogleț, n., pl. e; în Mold. nord. și cotleț. – P. înț. de „diareĭe”, V. colețĭ, crîmpiță.

Intrare: corleț
corleț
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.