CORDON, cordoane, s.n. I. 1. Cingătoare (de panglică, de piele etc.); centură, curea. ♦ (Înv.) Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care atîrnau anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (În expr.) Cordon litoral = fîșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, servind în telefonie. II. 1. Sir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați, care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ♦ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bîntuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Fr. cordon.