COPILANDRU, copilandri, s. m. Băiat în perioada de trecere de la copilărie la adolescență (cam între 12 și 16 ani). A clătit din cap cu îndoială și a privit lung la copilandru. SADOVEANU, M. C. 23. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, V. 85. Spuse că n-a văzut om de cînd era copilandru. ISPIRESCU, L. 101. ◊ Fig. (Adjectival) Naiv, nepriceput, neștiutor. Alți surugii, tot atît de copilandri... spărgeau întunerecul cu hăirile lor. MACEDONSKI, O. III 19.