CONTRÁCȚIE (< fr., lat.) s. f. 1. Micșorare a volumului unui corp în urma unui proces fizic și tehnologic (uscare, solidificare, sinterizare etc.). ◊ Teoria contracției = teorie prin care se explică formarea munților pornind de la răcirea planetei, contractarea nucleului său și cutarea scoarței terestre. Emisă de geologul francez Léonce Elie de Beaumont, în 1852. 2. Fenomen de reducere treptată a secțiunii transversale a unei vîne de lichid pînă la o valoare minimă în raport cu aria orificiului prin care a trecut fluidul. 3. (FIZIOL.) Diminuare în volum, lungime sau diametru a unor țesuturi sau organe, determinată de acțiunea anumitor stimuli (fizici, chimic etc.). ◊ C. musculară = scurtare a unui mușchi în urma excitării sale; are ca efect realizarea unui lucru mecanic și asigură mișcările animalelor pluricelulare. 4. C. gravitațională = reducerea volumului unei stele datorită forțelor de atracție gravitațională, însoțită de eliberarea unei mari cantități de energie.