CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

condur² sm [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 492 / Pl: ~i / E: tc kondúra] 1 (Înv) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit, adesea, cu broderii. 2 (Ban) Zestrea miresei. 3 (Fig; iuz) Femeie. 4 (Bot; Mol; îs) ~ul doamnei Plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galben-roșcate și cu un pinten drept Si: (reg) altanâc, altângea, altângic, bostănei, bostunași, colțunaș, ciocănași, ciorcănei, floarea-cu-două-cozi, hobridrag, lobidrag, bobisdrag, lopostani, lupidrag, lupisdrag, năsturții, nemțoaice, pinteni, rostoponi, sultănele (Tropaeolum majus).

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunași, conduraș (2) (Tropaeolum majus). – Din tc. kundura.

CONDUR, conduri, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Pantof cu toc înalt împodobit adesea cu broderii și purtat altădată de femei. Să văd piciorul acela într-un condur de atlaz. SADOVEANU, P. S. 238. Și, nici una, nici două.. – Si sărută condurul. DELAVRANCEA, S. 101. O păreche de conduri cusuți numai cu fir. ISPIRESCU, L. 24. ◊ Fig. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii-i conduri A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, S. A. 22. 2. Compus: condurul-doamnei = plantă ornamentală -de grădină, agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate. și terminate cu un pinten drept (Tropaeolum majus); călțunaș, sultănele. În poiană mai vin încă elegante floricele, Unele-n condurii-doamnei și-n rochiți de rîndunele. ALECSANDRI, P. A. 125.

CONDUR ~i m. înv. poet. Pantof femeiesc de stofă, cu toc înalt, împodobit cu broderii. ◊ ~ul-doamnei plantă decorativă anuală, cu tulpină agățătoare, frunze verzi-albăstrui și flori mari portocalii. /<turc. kundura

condur m. 1. pantof strâns bine pe picior cu toc și turiac înalt (țăranca din Bucovina poartă încă conduri): într’un condur și într’un papuc PANN; 2. conduru Doamnei, plantă de ornament, cultivată pentru grăunțele-i verzi, din care se gătește un fel de condiment (Tr. opaeolum majus). [Turc. KONDUKA].

CONDUR s. 1. (Mold. și Bucov.) scarpă. (În trecut, femeile purtau in picioare ~i.) 2. (BOT.) condurul-doamnei (Tropaeolum majus) = călțunaș, (pop.) nemțoaică, (reg.) conduraș, sultănică, (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).

Tropaeolum majus L., « Condurul doamnei ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, cu pinteni lungi, pe pedunculi axilari lungi, libere deasupra frunzișului, pe tip 5, sepale colorate, inegale, petale rotunde, galbene-roșietice, cu striuri sîngerii, cele 3 din față fimbriate. Frunze alterne, orbiculate, lung-pețiolate, pe partea inferioară verzi- gri-albăstrui. Plantă anuală, erbacee, cu tulpină cărnoasă, cățărătoare sau tîrîtoare, glabră. Prezintă soiuri pitice și soiuri cu port pînă la 3 m înălțime și divers colorate: roșii, stacojii, galbene-aurii, crem-albe, roz-gălbui, simple sau duble, cu miros plăcut.