conacciu sm [At: N. COSTIN, ap. LET. III, 292/22 / V: conaciu / Pl: ~ii / E: tc konakçy] (Tcî) 1 Persoană însărcinată cu pregătirea conacului (3) pentru găzduirea oaspeților de seamă care călătoreau prin țară Si: (înv) conăcar¹ (1), cafartir. 2 (Îc) ~ baș Căpetenia conacciilor (1). 3 (Rar) Hangiu. 4 (Prin apropiere de conăcar²²) Colăcar.