CONAC s.n. 1. (Mold., ȚR, Ban.) Popas. A: Cu al doilea conac, au stat la Podul Înalt, spre Bîrlad. CLM, 125^r. La toate conacele mulțimea de țărani și de slujitori îi ieșiia înainte, NCL II, 292. Au purces veziriul de la Stife cu toale oștile, fâcînd doao conace. IM 1754, 144^r;. cf. M. COSTIN; PSEUDO-AMIRAS; IM 1754,144^v ; H 1779², 74^v. B: Despre rînduiala conacelor. R. .GRECEANU. Au purces veziriul de la Stife cu toate oștile, făcînd doao conace. IM 1730, 203^v; cf. NEAGOE;. R. POPESCU; IM 1730, 204^r. C: Konak. AC, 347. // Să gătească conac, că vine Darie cu putearea lui. A 1776, 93^v. 2. (Mold.) Distanța de la un popas la altul. Spun să-l fi petrecut un conac singur Despot-Fodă. N. COSTIN. Etimologie: tc. konak. Vezi și conăci. Cf. o t u r a c.