COMPARAȚIE (< lat. comparatio, asemănare) Alăturarea a doi termeni, cu scopul de a se releva trăsăturile asemănătoare, realizîndu-se astfel o mai mare claritate și expresivitate a limbajului. Ex. Cine-au cunoscut, Cine mi-au văzut Mîndru ciobănel Tras ca prin inel? Fețișoara lui, Spuma laptelui; Mustăcioara lui, Spicul grîului; Perișorul lui, Pana corbului; Ochișorii lui, Mura cîmpului! (Miorița) Pentru a realiza portretul ciobanului, poetul popular găsește surprinzătoare trăsături comune ale celor două serii de termeni pe care-i compară. Comparația tinde să devină metaforă. Ex. Măi bădiță Gheorghieș, Mîndră floare de cireș, este o comparație devenită aproape metaforă, deoarece se află în preajma termenului comparat, dar este pe cale să-și cîștige independența, să devină metaforă. Comparații cu nuanțe variate: ironice sau satirice, hiperbolice, grotești – și cu o mare forță de evocare se întîlnesc și în creația cultă. Ex. Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri... (M. EMINESCU, Trecut-au anii) Carte frumoasă, cine mi te-a scris, Încet, gîndită, gingaș cumpănită, Ești ca o floare-anume înflorită Mîinilor mele, care te-au descris, Ești ca vioara, singură, ce cîntă Iubirea toată pe un fir de păr. (T. ARGHEZI, Ex libris) Se întîlnesc, de asemenea frecvent, și în proză, ca și în vorbirea de toate zilele. Ex. „Numele lui trecea din gură în gură ca ieșit din trîmbițe antice.” (I. TEODOREANU, Un campion de altădată, din vol. Iarbă) „Munții se înalță trufași în văzduh, rîurile, ca brîie pestrițe, ocolesc cîmpurile.” (AL. RUSSO, Cîntarea României) Bogate comparații abundă în epopeile homerice, îndeosebi Iliada, ca și în poezia clasică. Termeni folosiți între comparant și comparat sînt: ca, precum, asemenea, aidoma, asemănător cu. Folosită ca mijloc de argumentare, comparația nu lipsește nici în discursuri, în vechile retorici, ea fiind denumită comparație retorică. Ex. Compararea istoriei românilor cu aceea a vechii Grecii din Cuvint de deschidere la cursul de istorie al Iui M. Kogălniceanu (1843). „O asemenea carte ar trebui să fie pentru noi aceea ce Iliada era pentru greci. Și să mă credeți, domnitor, că și istoria noastră are întîmplări, are portrete care nicidecum n-ar rămîne mai jos decît eroii celor vechi, dacă acestora li s-ar scoate aureola poetică, cu care pana geniului i-au înfrumusețat.” Ca și metafora și alegoria, comparația, atît cea retorică, cît și cea poetică, este socotită ca una dintre primele figuri de stil.