COMPACT, -Ă, compacți, -te, adj. 1. Care se compune din particule strîns legate între ele; îndesat, dens. [Cuptorul de cărămizi] devine o singură masă incandescentă, un bloc compact, mistuitor. BOGZA. C. O. 224. Oricîte ziduri compacte ai înălța între tine și lume, printr-o crăpătură lumina tot va pătrunde. ANGHEL, PR. 126. ◊ (Despre ploaie, nori etc.) Rătăcit în negurile care toi mai compacte îl,înconjoară, Ceahlăul abia mai plutește. BOGZA, C. O. 20. Furtuna se rupsese într-o ploaie compactă. SADOVEANU, Z. C. 32. Cerul era ascuns de un plafon jos de nouri compacți. BART, E. 329. ◊ (Tipogr.) Caractere compacte = litere grase; aldine. Răspunde cu un zîmbet triumfător și-mi pune îndată sub ochi, cu indicația caracterelor compacte de întrebuințat, următoarea informație... CARAGIALE, O. II 300. ♦ (Despre o mulțime, un grup de oameni etc.) Numeros și des. În jurul mausoleului... s-au adunat oameni mulți... masa compactă care face să dezlănțuie un murmur sfios în căldura și tăcerea care stăpînește. SAHIA, N. 18. 2. Fig. (Despre noapte, întuneric etc.) în care nu străbate nici o rază de lumină; întunecos. Noaptea care începe, compactă, imensă, tare, ca un bulgăre de cărbune enorm, pare că face parte din haosul de la început, de dinainte de nașterea lumilor. BOGZA, V. J. 162. A pornit cu ea prin noaptea umedă, compactă. GALACTION, O. I 152. Umbra compactă a nopții. VLAHUȚĂ, O. A. III 4.