COMOȚIE, comoții, s. f. Zguduire puternică, bruscă; cutremurare. (În forma comoțiune) În puternicele comoțiuni geologice, pătura adîncă și primitivă iesă la suprafață. HOGAȘ, DR. II 175. ◊ (Med., în expr.) Comoție cerebrală = șoc puternic al creierului. Mort... în urma unei comoții cerebrale. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/2. – Pronunțat: -ți e. – Variantă: comoțiune s. f.