comando s. n. Grup de persoane antrenat în vederea unor acțiuni primejdioase ◊ „Pe de altă parte, 12 milioane de dolari vor fi destinați procurării de material și arme pentru poliție. «Comandoul antirăpiri» a fost trecut sub comandamentul unic al Departamentului administrativ al securității. În 1977, 80 de persoane au fost răpite în Columbia, dintre care 12 în ultimele două săptămâni.” R.l. 6 I 78 p. 6. ◊ „Grănicerii zambieni au interceptat o unitate rhodesiană de comando care se pregătea să arunce în aer un pod de pe fluviul Zambezi.” R.l. 17 I 79 p. 6; v. și Sc. 19 VI 79 p. 4; v. și desantist [și comandou] (cuv. port. transmis prin fr. commando; cf. germ. Kommando; PR, DHLF 1943; DP; DEX, DN3)