COMANDIR, comandiri, s. m. (Mil., învechit și popular) Comandant. Caii care fugeau mai tare erau tot cei ai comandirului armatei. MACEDONSKI, O. III 40. Multe însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. NEGRUZZI, S. II 191. Era vorbă ca să se mai facă un escadron și un batalion de oșteni, înștiințează-mă, mă rog, băbacă, dacă aceasta s-au făcut și cine sînt comandirii. KOGĂLNICEANU, S. 59.