COMANDATURĂ, comandaturi, s. f. (În armata imperialistă germană) Comandamentul (1) trupelor de ocupație (care teroriza populația din teritoriile vremelnic ocupate). Îl apucă de umăr și-l îmbrîncește spre comandatură. STANCU, D. 434. S-au produs și alte fapte care au pus în încurcătură comandatura. PAS, Z. IV 25.