Coman Prezența lui Coman în onomastica românească a fost pusă în legătură, de specialiști, cu numele cumanilor, populație de origine turcică, atestată pe teritoriul patriei noastre după 1223, cînd o parte dintre ei s-au așezat în Cîmpia Dunării și Ungaria. Dacă unele urme ar putea fi găsite în toponimia românească, pentru antroponime lucrurile sînt mult mai dificile. În primul rînd numele acestei populații este în română un neologism de origine savantă; în al doilea rînd, și de o mare importanță este faptul că numele pers. Cóman se deosebește de numele populației cumán prin poziția accentului (-o- accentuat la numele de persoană, u neaccentuat la cuvîntul comun). Cóman este atestat cu o frecvență destul de mare începînd de pe la 1400 (cînd apare prima dată în documentele Țării Românești); bogata serie de derivate (Comănaș, Comancea, Comănici, Comănel, Comăniță etc.), precum și prezența în toponimie (Comănești, Comana, Comanca etc.), mai ales în partea de sud a teritoriului românesc, sînt probe ale vechimii și popularității numelui la români (la fel și la slavii de sud; la sîrbi și croați de ex. Koman apare din sec. 13). Avînd în vedere aceste fapte, numele personal Coman a fost apropiat de Coma, Comcea, Comșa, derivate dintr-o temă antroponimică Com-, despre care afirmații sigure nu se pot face (s-a sugerat legătura cu lat. Comatus și gr. Komaios, din coma „coamă” sau → Cosma). Amintirea cumanilor ar putea fi păstrată doar în toponimie (Comana).