colare sf [At: CV, 1950, nr. 3, 36 / Pl: ~lări / E: nct] 1 (Reg) Găuri, scobituri în piatră. 2 Peșteri care pot servi drept adăposturi în munți. 3 Asortare. 4 Trăire în concubinaj. 5 (D. îmbrăcăminte) Lipire pe corp.

coláre și culáre f., pl. arĭ. Dun. de jos. Desiș de stuf și de papură, unde se ascund peștiĭ. Trans. (culare). Peșteră lungă.

colări s. f. – Cantitate de mușchi ce atîrnă de o stîncă sau de povîrnișul unei prăpăstii. Lat. collāre „colier, salbă” (Pușcariu, Dacor., IV, 681; REW 2042; DAR); cf. it. collare, prov. colar, fr. collier, sp., port. collar. Este neîndoios cuvînt identic cu culare, s. f. (trestie ce crește la malul bălților sau rîurilor; cheie, strîmtoare; peșteră), pe care îl derivă din lat. *cŭbῑlāre, de la cŭbῑle „cuib” și DAR îl consideră de origine necunoscută.

colări s.m. pl. (reg.) poienițe pe deasupra stâncilor prăpăstioase, unde pasc doar caprele negre.^[1]