COLORIT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui. obiect; efectul care rezultă din îmbinarea artistică a acestor culori. Tabloul este o capodoperă ca execuție, tehnică, grupare, lumină, colorit. GHEREA, ST. CR. II 63. 2. Culoare. Coloritul alb al mausoleului se șterge, înnegrindu-se. SAHIA, N. 23. Ochii cei albaștri ai copilului eraw așa de străluciți, de un colorit atît de limpede și senin. EMINESCU, N. 39. 3. Fig. (în legătură cu abstracte, în special cu stilul operelor literare) Nuanță expresivă, strălucire deosebită. Originalitatea în prezentare, coloritul... atît de propriu acestui scriitor... fac din această carte o adevărată operă literară. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 11/2. Păcat că [aceste imagini] au aspectul tern al fotografiei și nu coloritul viu al vieței. ODOBESCU, S. III 86.