COLNĂ, colne, s. f. (Transilv.) Colibă sau casă, mai cu seamă la vie. Sub vie, zidită în mal, era colna, o zidire mare, cu două ridicături despre vale, cu un turnuleț, din care se deschidea vedere largă spre șes. SLAVICI, O. II 100. ♦ Înjghebare primitivă servind, într-o gospodărie țărănească, la păstrarea uneltelor și, uneori, la adăpostirea vitelor. V. șopron, șură, ocol.