2 intrări

2 definiții

*colmáre f. Acțiunea de a colma.

*colméz v. tr. (it. colmare, a înălța, d. colmo, cúlmine, culme). Înalț nivelu pămîntuluĭ făcînd ca apa să-șĭ depună nomolu [!]. – S'ar putea zice și „a înălța”, că it. colmare înseamnă „a înălța” în general.

Intrare: colma
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) colma colmare colmat colmând singular plural
colmea colmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) colmez (să) colmez colmam colmai colmasem
a II-a (tu) colmezi (să) colmezi colmai colmași colmaseși
a III-a (el, ea) colmea (să) colmeze colma colmă colmase
plural I (noi) colmăm (să) colmăm colmam colmarăm colmaserăm, colmasem*
a II-a (voi) colmați (să) colmați colmați colmarăți colmaserăți, colmaseți*
a III-a (ei, ele) colmea (să) colmeze colmau colma colmaseră
Intrare: colmare
colmare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular colmare colmarea
plural colmări colmările
genitiv-dativ singular colmări colmării
plural colmări colmărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)