COLAN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gît ca podoabă; colier. De gît aveau atîrnate cîte un colan de aur ce le împodobea pieptul. ISPIRESCU, M. V. 44. Se vedeau sipeturi de sidef pline... cu colane și cu sponciuri de mărgean și de mărgăritare. ODOBESCU, S. A. 137. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei; brîu, cordon. Stăpîna casei, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătase ușoară, încinsă peste mijloc cu un colan lucrat în solzi auriți. HOGAȘ, M. N. 20. Frumoasă fetiță... cu mîndru colan. ALECSANDRI, P. I 64. Era încinsă cu un colan de aur. NEGRUZZI, S. I 145.