Definiția cu ID-ul 440213:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

coincíde (coincíd, coincís), vb. – A se petrece simultan. Fr. coïncider. Se observă o oscilație în conjug., datorită tendinței de a o asimila cu cea a vb., a cădea, astfel încît se aude uneori să coinciză în loc de să coincidă. Tendința ce pare a se remarca este de a evita conjug. la timpuri trecute. – Der. (din fr.) coincident, adj.; coincidență, s. f.