COCOLOȘI, cocoloșesc, vb. IV. 1. Tranz. A avea o atitudine împăciuitoristă față de lipsuri, de greșeli etc.; a ascunde, a acoperi fapte reprobabile; a mușamaliza. De data aceasta scandalul n-a mai putut fi cocoloșit. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 3/6. 2. Tranz. (Mai ales despre copii) A răsfăța, a răzgîia, a cocoli. 3. Refl. (Despre persoane) A se înveli, a se înfășură în prea multe haine; a se înfofoli, a se încotoșmăna. Iarna se cocoloșea într-o bundă cu blană lățoasă, vara însă îți rămîneau ochii la el de frumos ce era îmbrăcat. DELAVRANCEA, H. T. 38. ◊ Tranz. Avea grijă să-i pună șoșonii în picioare și să-l cocoloșească bine în palton. PAS, Z. I 143. 3. Tranz. A face (ceva) cocoloș, a face ghem, mototol. Căpitanul cocoloșea necăjit cîteva hîrtii de 20 [de lei]. DELAVRANCEA, S. 123. Apucă hîrtia, o rupse încet în două, apoi în patru, cocoloși cele patru bucăți în palmă, le băgă în buzunar, apoi se ridică și stete nedumirit înaintea mea. SLAVICI, O. I 100. [Tulburarea] aceasta ii venea de la un petec de hîrtie cocoloșită, telegramă. ce-i fusese trimisă în chiar dimineața acelei zile. MACEDONSKI, O. III 16.