COCLIT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre metale) Acoperit cu cocleală; oxidat. Un sifon verde. bîziia pe gîtul de metal coclit. C. PETRESCU, S. 69. ♦ Fig. (Despre persoane în vîrstă) Ramolit, mucegăit. Erau bătrîni-bătrîni, cocliți de bătrîni. CARAGIALE, S. N. 261. 2. (Despre mîncări și lichide) Cu gust de cocleală (luat de la vasul în care au fost ținute). ♦ (Despre gură) Cu gust amar de cocleală. Era încă mahmur, cu gura coclită. C. PETRESCU, C. V, 48. ♦ (Despre gust) Amar, specific coclelii. Pe gît simți un gust de rugină, amăriu, coclit, putred, cald. DELAVRANCEA, S. 152.