SCHINEL, schinei, s. m. Mică plantă erbacee cu flori galbene întrebuințată ca plantă medicinală (Cnicus benedictus). – Schin (=spin) + suf. -el.

schinel s. m., pl. schinei

Cirsium oleraceum Scop. (syn. Cnicus oleraceus L.). Plantă perenă, ierboasă, cca m înălțime. înflorește vara. Flori albe-gălbui rar purpurii, în capitule terminale, înconjurate de bractee mari, gălbui, ovate, involucrul cu foliolele terminate într-un spin moale, scurt. Tulpina (cca 1,60 m înălțime) dreaptă, robustă. Frunze glabre, amplexicaule, neegal-spinos-ciliate, cele superioare ale tulpinii întregi și dințate, cele inferioare penat-sectate, cu lobi ascuțiți, dentați.

SCHINEL s. (BOT.; Cnicus benedictus) (reg.) iarbă-amară, scai-amar, șofran-sălbatic.