CLUCER s.m. (Mold., ȚR) Boier însărcinat cu aprovizionarea curții domnești. A: Clucer mare, ispravnic pre beciurile domnești, pre unt, pre miere si pre colacii ce vin de la orașe. URECHE. Și Constantin, ce au fost clucer! PSEUDO-COSTIN, 11^v; cf. GHEORGACHI. B: Atunci au perit Badea, cliucerul Buzescul. LET. ȚR, 31^v; cf. R. POPESCU; LET. ȚR, 36^v. Variante: cliucer(iu) (LET, ȚR, 31^v, 36^v). Etimologie: sl. ključarĭ. Cf. sluger.