Definiția cu ID-ul 909676:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLOCOTITOR, -OARE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocotește; fierbinte. 2. (Despre rîuri, șuvoaie, ape) Agitat și zgomotos (ca o apă în fierbere). Alerga în umbră, rostogol, Un șuvoi clocotitor. TOMA, C. V. 337. Un popor de stînci se ridică din fundul rîului clocotitor. VLAHUȚĂ, O. A. II 170. 3. Fig. (Despre sentimente și pasiuni) Aprins, gata să se dezlănțuie; (despre viață, suflet, inimă) fremătător. Inimile voastre clocotitoare, Mereu mai sprintene, mereu mai proaspete. DEȘLIU, G. 33. Simțea mîndria lui rănită și o mînie clocotitoare ce trebuia înăbușită. BART, E. 212. 4. Fig. Răsunător, zgomotos. Prin întuneric rămase încă viu și îngrozitor urletul clocotitor al apelor noianului. HOGAȘ, M. N. 222. 4 ◊ (Adverbial) Un tunet răzleț, răsărit din miazănoapte, răscoli clocotitor nemărginirile rotunde. HOGAȘ, M. N. 175.