clit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 130, / V: clid sn / Pl: ~uri^[1] / E: ucr клитъ] 1 sm (Trs; Mol) Grămadă. 2 sf (Mar; pbl) Casetă.

Clită v. Clet.

CLITĂ, Istratie, 1654 (Răc 18).

CLET al III-lea papă al Romei, Clită, Istratie, „feciorul Iliei” 1654 (RI XII 236).

clită, clite, s.f. (reg., înv.) casetă, chivot.

clítă, clite, s.f. Vas de purtat cuminecătura la bolnavi: „Această sfântă Leterghie (= Liturghier) o a cumpărat Pomanu Olecsa, și o au datu în sfănta beserică în Șugătag, și o lăduță și o clită de pus sfânta cuminiecătură” (Bârlea, 1909: 105; doc. din 1768). – Et. nec.