ghĭoágă (oa dift.) f., pl. e (lat. clava, a. î., pop. *clova, din care s’a făcut mrom. clĭoagă, drom. ghĭoagă. Cp. cu fagure, negură și cu rus. klĭuká, cîrjă. D. rom. vine alb. klĭoka, ghĭoagă, ngr. gklogĭá, suliță, bg. kĭóga, ghĭoagă). Măcĭucă mare. – Vechĭ și ghigă și ghegă (ca ghim din *ghĭom). Azĭ și ghĭoacă? V. bîtă, moacă 2 și țoapă 2.

ghioagă (desp. ghioa-) s. f., g.-d. art. ghioagei; pl. ghioage