clincér, clencere, (clenci, clinci), s.n. (reg.) 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm, pe care se pune iarba la uscat: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș, 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier, sărciner. 3. Căpiță (în zona Codru). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, MDA).