cléte, pl. luĭ cleată.

cleată sf [At: MAT. FOLK. 1077 / Pl: clete / E: bg клят] (Reg) 1 Grămadă. 2 Bucată îngustă de pământ. 3 Întindere de pământ.

clet sn [At: ANON. CAR. / V: cliet / Pl: ~uri / E: srb klijet] (Ban) 1 Cămară. 2 Grajd. 3 Sufragerie.

cliet sn vz clet

cleátă f., pl. ete (bg. klĭet, klĭetka, cușcă, capcană, cămară, brazdă, strat, tarla. V. clit. Cp. și cu fr. claĭe, leasă, celt. cleta). Vest. Tarla, delniță, strat, bucată semănată orĭ plantată: lanurĭ rumene, clete de mohor și ovăz (ChN. I, 14) clete de castanĭ (36) în această cleată (40 și 147). Plantele din această tarla.

clet (-turi), s. n. – Cămară. Sl. klijet (DAR), bg. klĕt. – Der. cleată, s. f. (grămadă). Cuvinte rare, mai ales în Banat și Olt. Este dublet al lui clit, s. n. (grămadă, stivă), folosit în Mold.

cleată, clete, s.f. (reg.) 1. porțiune dintr-un gard, cleată de gard. 2. mulțime de lucruri de același fel. 3. bucată îngustă de pământ; delniță.

clet, clete sau cleturi, s.n. (reg.) grajd; sufragerie; cămăruță, cămară.