cléjă, cleje, (clijie, clejie), s.f. (reg.) 1. Fânațe și terenuri aflate în proprietatea bisericii (a parohiei locale): „...ca nimeni din frații cari se află să nu cuteze a le clăti din clejea svîntei beserici” (Bârlea, 1909: 93). 2. Casă preoțească (Maram. din dreapta Tisei). ■ (top.) Clejea bisericii, clejea popii, toponime frecvent în Maram. ■ (onom.) Clej, Cleja, Clejan, nume de familie în jud. Maram. – Var. a lui eclejie (MDA).