Clasicism (< fr. classicisme) 1 Termen care se referă la ansamblul de trăsături proprii culturii grecești din secolele V – VII (î.e.n.), și latine, prin extensiune celei antice. 2 Denumirea acelei doctrine literare ce se manifestă în cultura apuseană din secolul al XVII-lea pînâ la începutul secolului al XlX-lea, caracteristic prin concepția nu a simplei imitări a literaturii antice, ci a unei imitări raționale a acesteia. Întemeindu-se pe legile rațiunii, clasicismul prescrie creației poetice o serie de reguli rigide, o adevărată dogmatizare (ex. regula celor trei unități, definirea și separarea netă a genurilor literare, primatul rațiunii în procesul de creație, principiul idealității exprimat în forme absolute, limitarea scriitorilor la alegerea temelor și la imitarea procedeelor de expresie din literatura și_:cultura greco-latină). Reprezentanți de seamă ai clasicismului francez sînt P. Corneille, J. Racine, N. Boileau. În literatura noastră, a doua jumătate a secolului al XlX-lea, cînd și-au desfășurat activitatea creatoare M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, I. Slavici, este socotită perioada marilor noștri clasici.