clarino (cuv. it. sin. cu tromba, „trompetă”) 1. Nume dat în sec. 17-18, în Germania, unei voci (2) înalte deținute de trompeta* solo. 2. Nume dat registrului (I) mediu al clarinetului* (si³-do⁵) produs prin saltul la duodecima* superioară a fiecărui sunet (echiv. fr. chalumeau). 3. Registru (II) de orgă* de 4’ (fr. clarion; sp. clarin; engl. clarion), echivalent cu trompeta de 8’.