Definiția cu ID-ul 571664:

clánță f., pl. e (d. clanț și rudă cu germ. klinke și fr. clenche, clanță). Rătez feru care ține închisă o ușă primitivă. (V. clampă și broască). Fig. Clanț, clănțăneală: a te lua la clanță cu cineva. Om care clănțănește mult, flecar: ce clanță de femeĭe! – În Ban. Olt. cleanță, pl. clențe. V. colătăŭ.