CIUNGĂRI, ciungăresc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A mutila, a schilodi. Și apucară voinicii paloșele și se vînzoliră, pînă ce în urmă Florea-nfloritul ciungări oleacă degetul mic al lui Pipăruș Petru. RETEGANUL, P. V 40. 2. (Cu privire la plante) A smulge, a despuia. Vin... s-o ciungărească, Floarea cea domnească... Ei atunei or ciungări Floarea dintre vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208.