ciung, -ă, ciungi, -e, adj. – (reg.) 1. Lipsit de un braț; cu brațul retezat; invalid. 2. Arbore pitic, nedezvoltat sau cu crengile tăiate (Bud, 1908) sau arbore bătrân, din care nu a mai rămas decât tulpina (DLRM, 1958): „Pe unde Maica mere / Ciungi uscați tăt înverze” (Memoria, 2001: 112). ♦ (top.) Ciungi, deal acoperit cu tufișuri și fânațe în Bârsana, Oncești, Rozavlea, Săliștea de Sus, Slătioara (Vișovan, 2005). ♦ (geol.) Ciungi, peșteră situată în apropiere de satul Mesteacăn. ♦ (onom.) Ciungu, nume de familie și poreclă în Maramureș. ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Cf. it. cionco „mutilat” (Scriban, DEX, MDA); din rădăcina expresivă cioc, cu infizul nazal (DER); termen autohton (Philippide).