CIUNG, -Ă, ciungi, -e, adj. (Despre mîini) Care a fost retezat (din umăr sau mai jos de umăr); (despre om, adesea determinat prin «de mînă») care are o mînă retezată. Pe unde-o mai fi Robu... cu mîna lui darnică și ciungă? G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 337. O păpușă mică de porțelan, ciungă de o mînă, avea un aer de suferință. VLAHUȚĂ, O. A. III 155. Ciung nu sînt, olog nu sînt. PANN, P. V. II 88. ◊ (Despre copaci) Cu crengile rupte sau tăiate și cu frunzele căzute. (Substantivat) Cucuie cu peana sură! Mușca-ți-aș limba din gură... Mi-ai cîntat pe-un ciung înalt Tot a scîrbă și bănat. MARIAN, O. I 25.