ciúfă sf vz ciuhă

cĭufă f. V. cĭuhă.

ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

ciuf a. 1. cu părul în sus, nepieptănat: cu chica ciuf; 2. cu perii sbârliți: o iapă ciufă PANN. ║ n. smoc de păr și părul în genere: i-a luat ciuful foc ISP. [Termen înrudit cu it. ciuffo, moț de păr].

3) cĭuf, -ă adj. (ung. csúf și csuf, urît, hîd, groaznic. V. cĭuf 2 și cĭufulesc). Munt. Zbîrlit, cĭufulit, buhos, nepĭeptănat: o femeĭe cĭufă.

cĭúhă f., pl. e (rudă cu cĭuf 1 și 2, cu bg. čuhal, un fel de bufniță, scops zorca, și cu ung. csova, cĭuhă. Cp. și cu cilihoaĭe). Est. Mănunchĭ de paĭe (momîrlan) orĭ de zdrențe atîrnat ca semn orĭ ca sperietoare într’un lan. Cap cĭufulit (buhos). Om urît. – Și cĭuhlă și cĭufă. V. păuză.

CIUF adj. v. caraghios, ridicol.

ciuf adj. v. CARAGHIOS. RIDICOL.

ciuf s. și adj. (reg.) 1. (s.n.) păr mult și zbârlit, nepieptenat; hălăciugă. 2. (s.m.) bufniță, huhurez, ciuhurez. 3. (adj.) cu părul vâlvoi, nepieptenat; ciufulit. 4. (s.n.) numele unui dans țărănesc. 5. (reg.; s.m.) păcălici, măscărici, bufon, ciufelnic. 6. (reg.; s.m. și f.) bărbat sau femeie decăzut(ă), depravat(ă); secătură, vagabond, om fără căpătâi. 7. (reg.; s.m. și f.) om sau femeie urât(ă), pocit(ă), slut(ă).