ciufă sf vz ciuhă

cĭufă f. V. cĭuhă.

ciucă⁴ sf vz ciuhă

ciuf, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 1755 / Pl: ~uri / V: ciof / E: nct] 1 sn Smoc de păr zbârlit (căzut pe frunte). 2 sm (Irn) Om sau animal cu părul ciufulit. 3 sm (Pex) Om sau animal cu aspect neîngrijit. 4 sm Nume mai multor păsări răpitoare de noapte din familia bufnițelor, cu două smocuri de pene deasupra ochilor Si: ciuhurez. 5 sn (Mun, Dob, Buc; îf ciof) Dans țărănesc bărbătesc, însoțit de strigăte asemănătoare cu cele ale ciufului (4). 6 sn Melodie după care se dansează ciuful. 7 sm (Reg) Om batjocoritor. 8 smf (Reg) Persoană depravată. 9 sm Vagabond. 10 sm Om mândru. 11 smf Persoană urâtă. 12 sm Drac. 13 sf (Reg) Varză nedezvoltată.

ciuhă sf [At: (a. 1833) IORGA, S. D. XXII, 201 / V: ~ucă, ~ufă, (Mol) ~hlă / Pl: ~he, ~hi / E: pbl bg чухъл] (Reg) 1 Sperietoare pentru păsări. 2 Semn de opreliște în lanuri contra păscutului vitelor. 3 (Fig; șîc ~-ca-dunii) Femeie foarte urâtă. 4 Semn care arată până unde a înaintat munca câmpului. 5 Bucată de ogor pe care o are de secerat un grup de oameni. 6 (Înv) Stâlp uns cu rășină sau cu smoală care se aprindea pe un deal când veneau dușmanii. 7 Semn (de orice fel) pus pe un vârf de deal sau de munte. 8 (Fig) Femeie slabă. 9 Semn pus la casa miresei, la nuntă.

ciunș, ~ă a vz ciuf

CIUF² adj. Maram. De rîs, ridicul (BRL.) [ung.].

CIUHĂ (pl. -he) sf. Mold. Bucov. (VIC.) 1 Par înfipt în pămînt, avînd la capătul de sus un mănunchiu de paie sau de fîn, ca sperietoare pentru păsări, ca semn de hotar, etc. ¶ 2 F Cap ciufulit: să-ți bagi și tu ciuha ta cea răpănoasă și hîrsîtă acolo (SB.) [ciuf].

CIUHĂ ~e f. pop. Sperietoare pentru păsări; matahală; momâie. /cf. ciuf

ciuf a. 1. cu părul în sus, nepieptănat: cu chica ciuf; 2. cu perii sbârliți: o iapă ciufă PANN. ║ n. smoc de păr și părul în genere: i-a luat ciuful foc ISP. [Termen înrudit cu it. ciuffo, moț de păr].

3) cĭuf, -ă adj. (ung. csúf și csuf, urît, hîd, groaznic. V. cĭuf 2 și cĭufulesc). Munt. Zbîrlit, cĭufulit, buhos, nepĭeptănat: o femeĭe cĭufă.

cĭúhă f., pl. e (rudă cu cĭuf 1 și 2, cu bg. čuhal, un fel de bufniță, scops zorca, și cu ung. csova, cĭuhă. Cp. și cu cilihoaĭe). Est. Mănunchĭ de paĭe (momîrlan) orĭ de zdrențe atîrnat ca semn orĭ ca sperietoare într’un lan. Cap cĭufulit (buhos). Om urît. – Și cĭuhlă și cĭufă. V. păuză.

CIUF adj. v. caraghios, ridicol.

CIUHĂ s. v. momâie, sperietoare.

ciuf adj. v. CARAGHIOS. RIDICOL.

ciuhă s. v. MOMÎIE. SPERIETOARE.

ciuf s. și adj. (reg.) 1. (s.n.) păr mult și zbârlit, nepieptenat; hălăciugă. 2. (s.m.) bufniță, huhurez, ciuhurez. 3. (adj.) cu părul vâlvoi, nepieptenat; ciufulit. 4. (s.n.) numele unui dans țărănesc. 5. (reg.; s.m.) păcălici, măscărici, bufon, ciufelnic. 6. (reg.; s.m. și f.) bărbat sau femeie decăzut(ă), depravat(ă); secătură, vagabond, om fără căpătâi. 7. (reg.; s.m. și f.) om sau femeie urât(ă), pocit(ă), slut(ă).

ciúhă, ciuhe, s.f. (reg.) 1. Sperietoare pentru păsări, în lanurile de cereale; păpușă; spaimă; moș. 2. Bufniță. 3. Om urât. ■ (onom.) Ciuhan, nume de familie în jud. Maram.; Ciuha, poreclă frecventă dată persoanelor cu aspect dezagreabil. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, cu sensul de „momâie”. – Din săs. čuha, cf. germ. Scheuche „sperietoare, momâie” (NDU); din ciuf (DER).

ciuhă, ciuhe, s.f. – (reg.) 1. Sperietoare pentru păsări în lanurile de cereale (ALR, 1956: 46); păpușă (Săpânța); spaimă (Borșa); moș (Hoteni) (ALRRM, 1973: 822). 2. Bufniță. 3. Om urât. ♦ (onom.) Ciuhan, nume de familie în Maramureș; Ciuha, poreclă frecventă dată persoanelor cu un aspect dezagreabil. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de „momâie” (DRT, 2010). – Din săs. čuha, cf. germ. Scheuche „sperietoare, momâie” (NDU); din ciuf (DER).

ciuhă, -e, s.f. – Sperietoare pentru păsări în lanurile de cereale (ALR 1956: 46); păpușă (Săpânța); spaimă (Borșa); moș (Hoteni) (ALR 1973: 822). Ciuha, poreclă frecventă dată persoanelor cu un aspect dezagreabil. – Din săs. čuha, cf. germ. Scheuche (NDU).