Definiția cu ID-ul 908022:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. 1. (Despre lucruri sau despre noțiuni abstracte) Care iese din comun, neobișnuit, curios, straniu, bizar. În urechi îi sunau ciudate și depărtate glasuri. CAMILAR, N. I 181 Iazurile lucii ca oglinzile răsfrîngeau luna nemișcată din înalt, o lună ciudată, atîrnată parcă în văzduh, în aburi, subt un cer albastru spălăcit. SADOVEANU, O. I 520. Ciudat nume!... Cine ți l-a dat? ALECSANDRI, T. I 446. ◊ (Adverbial) Copacul negru răsărit ciudat în zorii albi, pe cîmpul foarte sur, își răsfăța scheletul deșirat. DESLIU, Voi ce priviți așa ciudat la mine? BENIUC, V. 23. Ochii lui Anton sclipeau foarte ciudat. SADOVEANU O. VI 246. 2. (Despre oameni) Care are ciudățenii, căruia cu greu îi poate intra cineva în voie, cu care greu se poate înțelege și împăca cineva; curios, sucit, supărăcios. V. capricios, mofturos. Celălalt, un om de tot ciudat, fără pic de asemănare, cu conmesenii și cu ceilalți obișnuiți ai casei. GALACTION, O. I 305. 3. Plin de curiozitate, curios. După storuri capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59.