2 intrări

3 definiții

ciuciuí vi [At: NOVACOVICIU, C. B. 19 / Pzi: -iésc / E: nct] (Reg) A șușoti.

ciuciuí (-uésc, -ít), vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl. čučati (Berneker 161), sp. chuchear, și șoșoi, șușui.Der. ciuciur, s. n. (izvor, șuvoi), cf. bg. čučur „canal de scurgere, țeavă de canalizare a apei” (Scriban, Conv. lit., XLIV, 1003); ciuciurău, s. n. (corn mic).

ciuciuí, ciuciuiésc, vb. IV refl. (reg.) a vorbi încet unul la urechea altuia.

Intrare: ciuciui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ciuciui ciuciuire ciuciuit ciuciuind singular plural
ciuciuiește ciuciuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ciuciuiesc (să) ciuciuiesc ciuciuiam ciuciuii ciuciuisem
a II-a (tu) ciuciuiești (să) ciuciuiești ciuciuiai ciuciuiși ciuciuiseși
a III-a (el, ea) ciuciuiește (să) ciuciuiască ciuciuia ciuciui ciuciuise
plural I (noi) ciuciuim (să) ciuciuim ciuciuiam ciuciuirăm ciuciuiserăm, ciuciuisem*
a II-a (voi) ciuciuiți (să) ciuciuiți ciuciuiați ciuciuirăți ciuciuiserăți, ciuciuiseți*
a III-a (ei, ele) ciuciuiesc (să) ciuciuiască ciuciuiau ciuciui ciuciuiseră
Intrare: ciuciuire
ciuciuire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciuciuire ciuciuirea
plural ciuciuiri ciuciuirile
genitiv-dativ singular ciuciuiri ciuciuirii
plural ciuciuiri ciuciuirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)