cĭopór n., pl. oare (ung. csopor și csoport, de unde și sîrb. čopor, id.). Vest. Turmă pînă la o mie de oĭ saŭ și maĭ mică orĭ chear „boteĭ” saŭ „cîrd”. Adv. Grămadă, buluc, cĭotcă: cîțĭva țăranĭ se adunară cĭopor într’un colț (Rebr. 139). – Rar și cipor și cĭoport, pl. oarte. V. tîrlă 1.

ciopor, ciopoare, s.n. (reg.) 1. Grup. 2. Turmă de oi. 3. Cârd, grămadă: „Ei s-o strâns cu toți ciopoară, / Pă Hristos ca să-l omoară” (Bârlea, 1924, I: 135). ■ (onom.) Ciopor, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. csoport „grupă, grămadă, ceată, cârd” (Pușcariu, după DER; MDA).