ciont, cioante, s.n. – (reg.) Os, ciolan: „Nu vre’ pune ciontu a trudi” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). ♦ (adv.) Bocnă, tare, în expr. înghețat ciont. ♦ (onom.) Cionte, Ciontea, nume de familie (61 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. csont „os” (MDA).