CIOMĂGI, ciomăgesc, vb. IV. Tranz. A bate cu ciomagul; a trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Ai poftă să te ciomăgească taica. STANCU, D. 79. Nepotul... a fost ciomăgit și dus la spitalul din Iași. PAS, Z. I 193. Cercul de oameni se strîngea din ce în ce mai mult și boierul vedea bine că, de l-or înghesui, nu scapă neciomăgit. SANDU-ALDEA, U. P. 94. Cum o adormi, am să vin să-l ciomăgesc pînă l-oi ucide. ALECSANDRI, T. I 449. Cînd cu gîndid nu gîndește, îl prinde ș-îl ciomăgește. PANN, P. V. II 29.