Definiția cu ID-ul 907480:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț gros (noduros), uneori cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bîtă. V. măciucă, ghioagă. îmbrăcat în cămașă și ițari albi, cu căciulă mare și țuguiată, înfundată pînă pe ochi și cu ciomagul de corn mai mare decît el, mergea șuierînd printre dinți un cîntec, pe care și-l făcuse singur din trișcă. BUJOR, S. 80. În timpii cei mai primitivi, ciomagul a servit omului drept armă pentru a se apăra de fiarele sălbatice. DEMETRESCU, O. 214. Nici una, nici două, ia ciomagul lui de văcărie... și unde prinde a mi-l croi... ȘEZ. I 264. ♦ Lovitură, bătaie cu bîta. Într-o clipă, ea luă peste spinare un car de ciomege, căci loveau țapăn tuspatru. CAMILAR, TEM. 63. De vreme ce-i treaba pe ciomag... apoi încep îndată. ALECSANDRI, T. 1045. [Măgarul:] Ba adesea și ciomege Pe spinare cam cîștig. ALEXANDRESCU, M. 286.