ciorobor sn [At: JAHRESBER. VI, 47 / Pl: ~uri / V: ciolobor / E: fo] (Reg) 1 Ceartă însoțită de vorbă multă Si: ciorlu-morlu. 2 (Pex) Gălăgie. 3 (Pop; îe) A face ~ pentru un topor A se certa pentru fleacuri. 4 (Îf ciolobor) Chef.

❍ CIOROBOR, CIOR-BOR sbst. Trans. Bucov. Gălăgie, ceartă sgomotoasă (pentru un lucru de nimic): nu mai faceți atîta ciorobor Pentru un topor Și sfadă Pentru o bardă (MAR.); Tata a prăpădit un topor Și na mai fost atîta cior-bor (VOR.) [ung. csörpör].

CIOROBOR s. n. (Transilv.) Ceartă (pentru un lucru de nimic) însoțită de vorbă multă și gălăgie; gîlceavă, sfadă, ciorovăială. Sfetnicii, dacă văzură cum că craiul mereu tace, îl lăsară-n draga voiei, să gîndească orice-i place, Iară între ei se-ntinse ciorobor și mare sfat. COȘBUC, P. II 125. Tandaler atuncea să trezește Ș-auzînd atîta ciorobor Strigă cît putu. BUDAI-DELEANU, Ț. 277. ♦ Adunare gălăgioasă. Privește și tace. Socotind cu cetății să iasă Din ciorobor și să meargă acasă. BUDAI-DELEANU, Ț. 411.

CIOROBOR s. n. (Reg.) Ceartă cu vorbă multă și gălăgie; gîlceavă. – Onomatopee (comp. magh. csörpör).

ciorobor n. Tr. larmă, gâlceava: ciorobor pentru un topor. [Onomatopee ca și ung. csör-pör, ceartă].

cĭorobór n., pl. oare (ung. csör-pör, ceartă. V. cĭorovoĭală). Trans. (Șez. 37, 125). Ceartă, gălăgie, tumult: „cĭorobor pentr’un topor”.

ciolobor sn vz ciorobor corectat(ă)

CIOR-BOR 👉 CIOROBOR.

ciorobor s. n. – Larmă, hărmălaie, zarvă. – Var. ciorlu-morlu, ciorabora. Creație expresivă, ca tura-vura, hîr-mîr, etc., a căror intenție este de a reda ideea de dialog însuflețit și contradictoriu. Se folosește în Trans. de Vest. – Der. ciorobară, s. f. (coțofană; țigan); ciorobeală, s. f. (ceartă, încăierare, dispută); cioroboti, vb. (a sta de vorbă; a se poticni, a se clătina; a se ocupa de ceva), care este rezultatul unei contaminări cu roboti „a munci.” Cf. ciorovăi, ciorogar.

ciorobor s.m. sg. (reg.) ceartă însoțită de gălăgie; cioandră, ciorovăială, gâlceavă, sfadă.