CIOHODAR s. m. (Mold., ȚR)1 1. Slugă la un vizir sau la un pașă. A: Rămas-au hanul cu tătarii și pașa numai cu ciohodarii. AXINTE URICARIUL. Îndată au poruncit vezirul acelor doi ciohodari. H 1771, 97^v cf. PSEUDO-MUSTE; IM 1754, 10^v; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; H 1779², 86^v. B: Avea lîngă dînsul sașe ciohodari, iară în cojoace îmbrăcați. IM 1730, 16^r. 2. Slujitor domnesc, lacheu al palatului. A: L-au pus în caretă domnească cu șase cai și cu ciohodari. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. AXINTE URICARIUL; GHE0RGACHI. B: Să-i lase numai cămăraș si cihodariu, iar alt grec lîngă el nu-i mai trebuie. ANON. CANTAC.; cf. LEX. 1683, 57^v. Variante: cihodar(iu) (AXINTE URICARIUL; ANON. CANTAC.), ciohdar (AXINTE URICARIUL), ciuhodar (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; H 1779², 86^v). Etimologie: tc. çuhadar.