ciofléc sn [At: (a. 1815) DOC., ap. DA / V: ~líc, cef~ / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Pahar. 2 Cinzeacă. 3 Ciocan de țuică Cf țoi. 4-6 Cantitate cuprinsă într-un cioflec (1-3). 7 (Îf cef~) Vas care măsoară un sfert dintr-o găleată. 8 Jumătate de dovleac. 9 Bucată îngustă și mică de lemn. 10 Ramură de lemn căzută.

ciofléc (-ce), s. n. – 1. Cupă, pahar în care se servesc băuturile. – 2. Buchet, mănunchi, ciorchine. – Var. cioflic, ceflec. Origine expresivă. DAR sugerează o legătură cu germ. Schuhfleck „petic.” – Der. ciofleagă, s. m. (om de nimic, vagabond); cioflac, s. m. (copil răsfățat); ciofleca (var. ciuflica), vb. (a atîrna, a cădea).

ciofléc, cioflécuri, s.n. (reg.) 1. pahar mic, ciocan de țuică. 2. jumătate de dovleac. 3. lemn mic și scurt, ramură cazută jos.

CIOFLEC, Romulus (1882-1955, n. sat Araci, jud. Covasna), scriitor român. Schițe și nuvele inspirate din viața satului („Doamne, ajută-ne”), romane de război; însemnări de călătorie în Spania.

CIOFLEC subst. cu diverse sensuri: 1° țoiu, 2° scafă din coajă de dovleac, 3° pahar etc. 1. – ard, 1726 (Paș); – Virgil. 2. Ciofleacă, poreclă (Sc). 3. Ciofliceni s., cf. și tc. čiflic „sătuc”.