CIOCOTNIȚĂ s. f. 1. (ȚR, Ban., Țrans. SV) Flecar. B: Šepotnik, ciocotnița, balamut. ST. LEX., 273. Šepotnik. Ciocotniță. LEX. 1683, 83^r. C: Ciocotnițe iscoditoare grăind cealea ce nu se cade. N TEST. (1648). Csokotnicĕ. Garrulus. AC, 332. 2. (ȚR) Defăimător, pîrîș. Clevetnikŭ. Ciocotniță, pîrîș. LEX., 110^r. 3. (ȚR, Trans. SV) Parazit. B: Pritrapeznik, ciocotnița, lingător, mesar care păzeaște masa. ST. LEX., 273. Cela ce păzeaște mesele altora, ciocotnița, lingătoriu. LEX. 1683, 50^v. C: Cf. N TEST. (1648). Variante: ciocodniță (N TEST. 1648). Etimologie: ciocoti + suf. -niță. Vezi și ciocotniți. Cf. balamut, blojeritor, mozavir, o c a r n i c (2).